Tinere Talente
Degeaba avem copii talentati daca ei nu sunt sustinuti inclusiv financiar atunci cand au nevoie. Ca si in sport, performanta in muzica necesita o sustinere financiara constanta a celor care
conceptual artist, ecologist, percussion ensamble conductor
Degeaba avem copii talentati daca ei nu sunt sustinuti inclusiv financiar atunci cand au nevoie. Ca si in sport, performanta in muzica necesita o sustinere financiara constanta a celor care
Aseara am avut bucuria sa prezint pentru al doilea an consecutiv Gala Green Report – Oscarurile pentru mediu. Un eveniment foarte bine organizat, intr-un loc superb ( Sala Tronului din
Ce poate fi mai frumos decat sa fii pe scena la trecerea dintre ani in fata a peste 15.000 de timisoreni? Multumesc frumos Timisoara, multumesc frumos celor care s-au gandit
In prezenta Aletetei Sale Regale Principesa Sofia, a fost o bucurie mare să pot cânta alături de super talentatii bursieri ai Fundației Regale Margareta a României, pe scena Teatrului de
Mulțumesc frumos organizatorilor de la TEDx Baia Mare ca m-au scos din zona de confort. A fost un eveniment greu, plin de emoții, dar cu o încărcătura energetică la cote
“Am riscat” și am câștigat 🙂Întotdeauna am crezut că muzica clasică poate fi și pe placul celor care ascultă doar muzică pop. Contează binențeles cum și unde prezinți momentul, dar
Știți de ce îmi place acest afiș?Îmi place pentru că am reușit încă o dată să arăt celor sceptici, care etichetează fără să înțeleagă un proiect nou ca fiind “de
Am ajuns la Bacău unde, la invitatia Colegiului National de Arta “George Apostu”, voi prezenta elevilor si profesorilor percutionisti de aici viziuni noi de tehnica interpretativa, introducere in lumea muzicii
Sunt onorat să mă alătur echipei RFI Romania, post de radio pe care îl urmăresc de foarte mult timp pentru știrile imparțiale și de înaltă calitate jurnalistică, dar și pentru
Am fost de curând pentru a doua oară la Expoziția Mondiala din Dubai în calitate de artist, dar și de curator. De data aceasta am reprezentat județul Timiș pentru care