X
top

ozonoterapie

Cum am scăpat de efectele CoVID cu ozonoterapie

Vă spusesem că am avut CoVID și bănuiesc că toată lumea e conștientă deja că o astfel de îmbolnăvire aduce cu ea diverse probleme: de la simptomele în sine, planuri personale și profesionale trase pe linie moartă și până la – ăsta a fost cazul meu – analize care au ieșit total aiurea pe niște paliere unde stăteam bine inainte. Tușeam, hârâiam, respiram ca un om încă bolnav cumva, n-aveam chef de muncă, energia îmi era scăzută. Binenteles ca nu-mi placea deloc asta 🙂

Ei, bine, am avut noroc că imediat după ce am iesit din carantină începusem un nou program de ozonoterapie la Clinica Eliade (povesteam aici!), așa că, atunci când le-am povestit în treacăt cu ce mă confrunt, mi-au dat ajutor. 5 ședințe mai târziu , n-a fost nevoie de mai mult – și acum problemele s-au dus aproape complet, pa! Vorbesc din analize, nu din păreri personale, placebo sau alte forme de a te minți singur. Am avut noroc că oamenii ăștia se pricep! Nu m-aș fi gândit că funcționează și-așa. Acum am rămas cu celebrul Aspenter (pentru cei de dupa 40 ani) și o silimarină de cea mai bună calitate 🙂

Aviz altora care întâmpină aceleași problem post CoVID 19: o-zo-no-te-ra-pi-e.

Apropo! intre timp a apărut albumul Better together și in format fizic, pe CD si Vinil. Deci, am ceva energie 🙂

Nu ghicit, CITIT în ochi!

Nu, nu! N-am pățit nimic, nu e așa cum pare. Dimpotrivă!

Relax, nu e ce pare. Nu e nimic grav, dimpotrivă. E doar începutul de an nebun, mai plin ca niciodată. Am lansat albumul Better Together, două videoclipuri pentru primele două piese, am înregistrat cu copiii Young Beats două piese pentru albumul Madrgial, s-a filmat un clip și pentru ei. Am început seria video pentru pastilele zilnice Ecofrecvența, iar de luna viitoare interviurile Ecofrecvența, cu 24 de invitați aleși pe sprânceană, vor apărea și în format video.

Nu ghicit, CITIT în ochi!

Oricât de pasionat aș fi, trebuie să recunosc că mă și resimt. Așa că m-am dus la Clinica Eliade, cea mai tare clinică din Europa de sud-est pe medicină alternativă. Și nu exagerez, de la cum arată – de 5 stele – la echipamente și medici, totul e la superlativ. Toate au început cu Iridologia. Medicul de aici, Alin Ghinea, s-a uitat la mine în ochi/iris și mi-a spus tot ce am, fără să știe că eu pot să-l controlez ( tocmai îmi făcusem analizele anuale, evident, în altă parte). Pe lângă lucrurile pe care le știam, mi-a spus inclusiv că mă doare piciorul, fără să mă fi văzut vreodată înainte. Într-adevăr, de la prea mult pedalat la vibrafon, mă doare câteodată rotula – dar fără să fie vizibil încă. Așa că am fost impresionat.

Oamenii de aici tratează doar pe baza de homeopate, medicamentele din farmacii fiind evitate pe cât posibil.

Milisecundă de pe “autostrada cu ozon”

Am mai făcut un Craniosacral – masaj al cutiei craniene, care la a doua ședință m-am făcut să mă simt foarte foarte bine. Ajută foarte mult pe cei care nu reușesc să doarmă bine noaptea.

Dar ceea ce vedeți în imagine este o milisecundă din tratamentul de 5 ședinte pe care l-am făcut cu ozonoterapie. Această terapie te ajută foarte mult să îți refaci organismul (e folosită mult de sportivii de mare performanță), iar rezultatele se văd de la o săptămână la alta. Sângele se subțiază, prinde altă culoare, se purifică. Mi-a venit în cap o comparație între venele și străzile din Bucuresti, între sânge și mașini: când sângele e purificat, “traficul” arată ca o rețea de șosele curate, pe care circulă  doar mașini electrice – fără noxe, fără zgomot, fără mizerie. Cool și sănătos!

Ozonoterapia nu e un drog, nu e un boost de energie imediată – e fix ca orice tratament ok, rezultatele se simt în timp. Vreau să-i mulțumesc domnului Mihai Pascu, m-a răbdat 5 săptămâni și îi promit că să-i duc albumul imediat cum apare. Medic serios, încă mai are vinyluri ☺

©2021 Zoli TOTH