X
top

alexandru tomescu

Am cantat la metrou pentru Asociatia M.A.M.E.

IMG_6948Ultima lună a fost pentru mine una a premierelor. După ce am cântat la Festivalul ”George Enescu” (pentru a doua oară, este adevărat) la marimba şi vibrafon (asta este premiera), am coborât cu marimba, un instrument de percuţie, la metrou în staţia Unirii 1. Nu vă închipuiţi că am plimbat marimba cu metroul, ci chiar am cântat la ea. 🙂 Pentru o cauză nobilă: cea a Asociației M.A.M.E. care oferă terapie gratuită copiilor aflați în dificultate. Astfel, m-am alăturat altor care artişti care s-au implicat în iniţiativa Bucureştiul Creativ din cadrul Festivalului ”George Enescu”, care şi-a propus să pună arta în slujba organizațiilor de pe Bursa Binelui.

După ce am asamblat marimba într-un colţ, ferit de ochii trecătorilor de la metrou, astfel încât surpriza să fie mai mare, m-am apucat şi eu de cântat. Timp de 15 minute cât am cântat, cei care au trecut pe lângă mine au avut reacţii din cele mai diverse: uimire (ce e şi cu muzicianul acesta aici?), aplauze, încurajări (”Bravo, Zoli!”), dar şi glume (”Ăsta a venit cu parchetul aici să cânte.”). Mulţi au fost curioşi să afle mai multe şi au cerut informaţii voluntarilor care mă însoţeau sau s-au uitat peste materiale.

Pentru mine a fost ceva inedit, o apropiere faţă de public pe care nu o simt în timpul concertelor. Aşa am putut vedea ce reacţii au oamenii când aud muzica, în special muzica clasica, şi ce schimbări pot apărea în comportamentul lor, la fel ca în cazul terapiei prin muzică, ceea ce oferă Asociaţia M.A.M.E. celor 20 de copii 20 copii (cu vârste între 5 şi 12 ani) care participă la ”Atelierele de terapie emoţională”. Aceşti copii au probleme grave de sănătate şi provin din medii sociale defavorizate, cu părinţi care nu au posibilităţi financiare să le plătească participarea la diverse activităţi extraşcolare. Însă, vestea bună este că prin Bursa Binelui acest proiect poate fi susţinut financiar, iar copiii se vor putea bucura în continuare de atelierele de terapie.

Intraţi şi susţineţi şi voi o cauză socială pe Bursa Binelui!

Ceilalţi artişti care s-au implicat în această iniţiativă sunt violonistul Alexandru Tomescu, care şi-a încântat audiența adunată în mod spontan în Piaţa Festivalului ”George Enescu” cu Preludiul în mi major de Bach pentru a susține restaurarea Bisericii de lemn din Urşi, un sat din județul Argeş, un lăcaş de cult inclus în patrimoniul național, Medeea Marinescu care a recitat poezia „Ar trebui”, de Ana Blandiana pentru a sprijini Asociația Little People ce susține copiii cu cancer şi Asociația Valentina pentru copii abandonați. Alături de ei, caricaturistul Adrian Bighei a surprins expresiile celor din public, vorbindu-le în acelaşi timp despre Asociația Kogayon şi cauza mediului înconjurător. Silviu Biriş a cântat melodii din Bucureştiul interbelic pentru Campania Umanitară „Salvăm un profesor, salvăm generații!”, inițiată pentru doamna conferențiar Adela Rogojinaru. Cei trei frați Zamfirescu au promovat voluntariatul pentru Centrul Gifted Education, ce susține dezvoltarea copiilor supradotați, iar Muse Quartet au cântat pentru persoanele nevăzătoare ajutate de Asociația DeVision prin proiectul „Ochii minții”.

Bursa Binelui este singura platformă online care permite donațiile fără comisoane, încurajând astfel donatorii care vor să participe cu sume mici (5, 10 lei) la o cauză. Platforma este un proiect creat şi susținut de Banca Comercială Română (BCR), în parteneriat cu Euplătesc care asigură dezvoltarea, susținerea şi acoperirea tuturor costurilor legate de tranzacții, întreținere şi comunicare. BCR, prin politica sa de implicare în comunitate, sprijină în special acele proiecte care se concentrează pe investiţii pe termen lung în domeniile care contribuie în mod direct la o evoluţie sănătoasă a comunităţii, respectiv: educaţia (în special cea financiară), antreprenoriatul şi dezvoltarea socială.

 

 

©2021 Zoli TOTH